Peisagistica si amenajarea curtii
2019-02-04 09:07:50
Cum să ne bucurăm de terenul din jurul casei
Principalul motiv pentru care mulți dintre noi preferă să locuiască la casă și nu într-un apartament este curtea și/sau gradina din jurul casei. Cu cât e mai mare terenul, cu atât mai bine… De aceea și prețul unei reședințe este dictat în primul rând de teren, atît de amplasament cât mai ales de dimensiunile și deschiderile oferite de acesta. Prin urmare, este extrem de important ca terenul în care am investit să ne aducă cât mai multe satisfacții. Și cum nu toți suntem înzestrați cu un anume talent și timp pentru a ne ocupa de aceste amenajări, a apărut peisagistica, care este de fapt, în linii mari, arhitectura spațiilor spațiilor deschise, atât publice cât și private, cu scopul obținerii efecte estetice, de mediu sau socio-comportamentale.
Peisagistica sau amenajarea spațiilor deschise este în primul rând un domeniu multidisciplinar. Așa cum cinematografia este cea mai sincretică dintre arte, incluzându-le paractic pe toate celelalte, peisagistica inlude la rândul ei elemente de botanică, horticultură, arte frumoase, arhitectură, design industrial, geologie, geografie, ecologie și psihologia mediului…
Activitatea unui arhitect peisagist poate merge de la crearea de parcuri publice și alei la conceperea de parcuri în campusuri sau spații destinate clădirilor de birouri, de la amenajarea curții până la infrastructurii civile sau a spațiilor „sălbatice”.
În foarte multe țări există un institut care are rolul de a proteja statutul și interesele profesiei de arhitect peisagist și care, în anumite cazuri, reglementează practica de peisagistică. Standardele și ponderea reglementărilor legale care guvernează practica peisagisticii variază de la o țară la alta, în anumite țări fiind obilgatorie licențierea iar în altele regulamentele fiind mai puțin stricte. În Europa, America de Nord, Australia și Noua Zeelandă, peisagistica este o profesie reglementată.
Amenajarea curții și a grădinii este arta și procesul conceperii planurilor de amenajare în vederea alegerii plantelor și a designului de peisaj din curte. Amenajarea grădinii poate fi făcută de către proprietar sau ce către profesioniști cu diferite niveluri de experiență și calificare. Cei mai mulți arhitecți peisagiști care se ocupă de amenajarea curților și grădinilor au pregătire în horticultură și principiile arhitecturii. Și peisagiștii amatori pot atinge un înalt nivel de experiență datorat numărului mare de ore petrecute cu amenajarea grădinilor, studiului sau înscrierii în anumite cluburi specializate.
Indiferent dacă grădina sau curtea va fi amenajată de un profesionist sau de un amator, câteva principii de bază ale amenajării eficiente vor trebui respectate, având ca rezultat un concept de grădină sau curte care să satisfacă nevoile, intențiile și dorințele proprietarilor sau utilizatorilor.
Elementele de peisagistică și amenajare a curții și grădinii pot include planurile terenului din punct de vedere al cărărilor, zidurilor, elementelor de apă, zonelor de ședere și teraselor; aspectele legate de plante, cu privire la necesitățile legate de horticultură, creșterea lor în fiecare sezon, durata de viață, obiceiuri de creștere, dimensiuni, viteză de creștere și combinații cu alte plante și caracteristici de peisagistică.
Alte aspecte foarte importante sunt destinația grădinii sau curții, stilul dorit (formal sau informal, tradițional sau contemporan), și felul în care curtea sau grădina vor fi în contact cu casa sau alte structuri din zonele din imediata apropiere.
Firma de peisagistică pe care o veți alege nu va neglija aspetele legate de amplasament al terenului, de sol, de limitele terenului și de suprafața efectivă a curții sau grădinii dumneavoastră.
Cereri postate: 1753
Firme inscrise: 836
Ultimele cereri postate
20-01-2020
Timis, Gabi G.
Nume lucrare: Construire casa zidarie
Detalii:
Casa P+M , de 120 mp. Sunt interesat de oferta de pret la rosu sau la gri.
20-01-2020
Prahova, Zaharia R.
Nume lucrare: Casa lemn
Detalii:
Va atașez proiectul casei și ma interesează o oferta de realizare la rosu cu tot cu materiale și
20-01-2020
Prahova, Zaharia R.
Nume lucrare: Casa lemn
Detalii:
Bună ziua. Am de construit o casa din lemn(timber-frame) fără etaj. Proiectul îl am în proporț
15-01-2020
Sibiu, Simona M.
Nume lucrare: Construire Casa
Detalii:
Doresc construirea unei case 160 - 190 mp in localitatea Cisnadie.
15-01-2020
Olt, MIRCEA P.
Nume lucrare: constructie casa lemnm 6,5/5m
Detalii:
Fara detalii
Gasiti un profesionist in apropierea dumneavoastra in doar 3 clicuri!
Simplu, rapid si gratuit!
1
Efectuati cererea dumneavoastra de oferta gratuit
2
Primiti pana la 5 oferte de profesionisti
3
Comparati ofertele si selectionati profesionistul potrivit
Recenzii